Sa obtii statutul de „capitala culturala europeana” este pe cit de onorant, pe atit de dificil. Dupa stiinta mea, principalele conditii ce-ar trebui indeplinite pentru a atinge un asemenea nobil obiectiv sunt urmatoarele:

  • Sa existe o traditie si o personalitate culturala a orasului respectiv, un anumit specific puternic si atragator, sustinut si de imprejurimi. Cu alte cuvinte, trebuie definit si promovat cit mai bine profilul cultural al comunitatii respective.
  • Patrimoniul, si nu doar cel pur cultural, sa fie bine conservat si pus in valoare, inclusiv cu ajutorul noilor tehnologii;
  • Sa existe o suma de manifestari culturale prestigioase, organizate periodic, cu o participare internationala cit mai consistenta, manifestari de o diversitate culturala care sa demonstreze potential in mai multe domenii, beneficiind, desigur si de o promovare corespunzaroare;
  • Sa existe cit mai multe colaborari culturale cu parteneri prestigiosi, europeni in special dar nu numai, la nivel interinstitutional dar si intre personalitati individuale, asociatii, parteneriate, initiative etc. si acestea sa fie cit mai bine cunoscute.
  • Sa existe o buna colaborare intre autoritatile locale, regionale si nationale si reprezentantii institutiilor si ai mediilor culturale, precum si ai societatii civile;
  • Sa se practice din vreme un lobby consecvent si convingator pe linga institutiile si personalitatile cu capacitate de decizie si de influenta, la toate nivelele. Infratirile cu alte orase din cit mai multe tari sunt de cultivat.

Bineinteles ca orasul trebuie sa fie cunoscut in Europa. O pozitionare geostrategica interesanta poate conta. E bine sa fii un nod important de transport, sa detii un loc important in fluxurile financiar-monetare, sa ai o piata a capitalurilor relativ dezvoltata. Este deci necesara si o baza economica, in special servicii de calitate, turism, comert deschise spre toate azimuturile, investitori straini care sa duca faima si un portofoliu consistent de proiecte europene. De asemenea, unul sau mai multi poli stiintifici cu un renume bun pot fi extrem de pretuiti. Polii religiosi, mai ales de pelerinaj, de asemenea. Este nevoie apoi de o baza sociala, de un nivel de trai decent. O zona in care 40% din populatie, de pilda, e alcatuita din asistati social va avea putine sanse sa fie aleasa. Conteaza si mediul, spatiile verzi si integrarea lor urbanistica. Chiar gradul de poluare este de luat in seama.

Odata depusa candidatura, se intra sub monitorizare si conteaza tot ceea ce se intimpla pina la data deciziei, aceasta nu va fi deci luata in ultima clipa pe baza unei fotografii de moment. De aceea trebuie stabilita si urmata o adevarata foaie de parcurs, de catre toti actorii implicati, printr-un parteneriat multiplu. Mass-media joaca un rol foarte important prin relatarea diferitelor evenimente, mai mult sau mai putin fericite, apoi sa stiti ca exista deja raportori in orasele candidate, care trebuie sa demonstreze, in primul rind, spirit european, daca vor sa aiba succes.

Este bine sa ai cit mai multi reprezentanti de buna conditie in Europa, cit mai multe parteneriate strategice, cit mai multe si mai bune proiecte si initiative. Este o munca deloc usoara, foarte complexa, care necesita profesionisti, de la diplomati pina la restauratori, institutii si oameni de cultura, de stiinta, autoritati, arhitecti, peisagisti, artisti, istorici, firme si oameni de afaceri, ONG-uri si multi altii din varii domenii de activitate. Dar merita efortul, pentru ca orasul poate intra intr-un circuit international benefic din toate punctele de vedere.

Daca fiecare si-ar face datoria, ar trebui ca urbea respectiva sa se califice in mod firesc, cvasinatural. Din pacate, la toate nivelurile intervin interese nu foarte ortodoxe, sfere de influenta subiective, birocratie si chiar un usor parfum de coruptie. De aceea e bine sa fii pregatit pentru orice. Sunt de cultivat nu doar institutii si organizatii oficiale, inclusiv politice, inclusiv servicii care au moduri diferite de actiune, eventual mai discrete, daca nu chiar secrete, ci si organizatii neoficiale, dar a caror putere de influenta este mare, se stie.

Daca aplicam aceste conditii la situatia concreta a Iasiului si analizam, putem usor intui ce sanse are, pe termen scurt, de a deveni o capitala europeana a culturii.


Urmarind tumultuoasele desfasurari din ultimii ani din lumea musulmana tind sa-i dau dreptate fostului presedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, care, cu citeva zile inainte de a fi debarcat, ii spunea omologului sau american, Barack Obama, ca in tarile musulmane leadershipul nu poate fi asigurat decit pe doua cai: ori prin dictatura, ori printr-un regim fundamentalist islamic.

Incercarile „primaverii arabe” de a democratiza aceste societati s-au soldat peste tot cu esecuri lamentabile. Iar exemplele sunt numeroase: Algeria, Egipt, Tunisia, Libia, Irak, Afganistan, Pakistan, Yemen, Bahrein, Siria si istoria nu s-a sfirsit.

Se dovedeste faptul ca Islamul nu este compatibil cu democratia de tip occidental. Au fost inlaturati citiva dictatori, care, pe linga multele pacate, prezentau avantajul stabilitatii si predictibilitatii. Odata inlaturati, s-au deschis adevarate cutii ale Pandorei, forte dintre cele mai tenebroase iesind la suprafata si ajungind chiar la putere. Este si de inteles: unde sa fi invatat acesti oameni democratia, cind regulile acestor comunitati sunt cu totul diferite?

In ultimele sute de ani, Islamul s-a centrat pe Coran si pe Sharia, refuzind , in genere, elementele de modernitate care avansau in Vest, dar acumulind frustrari si resentimente dintre cele mai dure. Cum sa impui pluripartidismul si separatia puterilor specifica statului de drept acolo unde religia nu e separata de politica, de economie si domina toate nivelurile societatii, toate institutiile si toate comportamentele?

In plus fata de ura contra Occidentului, face ravagii si razboiul interconfesional intern, cere-i opune in special pe suniti si siiti. Granitele intre noile state aparute in Orientul Mijlociu dupa primul razboi mondial au fost trasate foarte prost din punctul de vedere al acestor criterii confesionale si chiar etnice. In plus, aceste organizatii gen Fratii Musulmani, Salafitii, Al-Qaida, au devenit jucatori non-state foarte puternici, transgresind frontierele, visul lor fiind inlaturarea vechilor conducatori si instaurarea unui nou Califat, guvernat dupa principii islamice.

Acesta este planul strategic, pentru care fac martiraj si la implementarea caruia – trebuie sa recunoastem – Occidentul, in naivitatea lui geopolitica, i-a ajutat foarte mult, iar acum s-a trezit cu un haos cvasigeneral in regiune, unde nu prea mai are interlocutori. Cu cine sa negociezi in Siria? Cine sunt baietii buni din Libia sau Yemen sau Afganistan, sau Pakistan?

De aceea europenii prefera sa nu se mai implice. Este pentru prima data cind britanicii nu merg cu americanii, care sunt pe cale sa se compromita ca lider mondial cu toate aceste gafe facute in zona, unde evolutiile si interesele sunt foarte fluide, miscatoare ca nisipurile desertului. Urmariti in acest sens politica Arabiei Saudite, ce poate fi un remarcabil studiu de caz. Asta inseamna sa intervii militar, fara a intelege cultura si modul de viata al acestor popoare. Si asta se intimpla de aproape o mie de ani…

Toata aceasta dezordine, in care aproape oricine poate pune mina pe arme de distrugere in masa, expune foarte mult Israelul, care are de luptat pe toate fronturile si nu-i va fi usor, in pofida sprijinului american. Dar si in America se aud voci, cum e cea a lui Henry Kissinger, dar si alte nume notorii, care prevad ca peste zece ani Israelul nu va mai exista ca stat, ceea ce reprezinta o mare provocare.

In ultimii ani, Obama l-a temperat cit a putut pe Netanyahu, care e foarte belicos si vizeaza distrugerea Siriei, apoi a Iranului, apreciind gresit, dupa parerea mea, riscurile care decurg de aici. Dar, cu siguranta, Congresul Mondial Evreiesc are si un plan B in cazul in care teritoriul israelian va fi coplesit de rachete.

De ce nu poate reusi un Islam democratic (vezi procentele partidului lui El Baradei in Egipt)? Cred ca explicatia principala tine de religia lor. Ei il concep pe Allah, Dumnezeu unic, ca pe o persoana atotputernica careia trebuie sa i te supui (asta si inseamna Islam), caruia trebuie sa-i incredintezi toata viata ta, la care trebuie sa te rogi, si care e deasupra tuturor celorlalte religii.

Coranul e totul – singura scriptura revelata integral, Mahomed – cel mai mare profet, dar care a fost un simplu purtator de cuvint etc.  Nici vorba de unirea omului cu divinul, ca in alte religii, direct sau prin intermediari, exceptindu-i pe sufisti. Regulile sunt foarte precise pentru toata lumea, iar libertatea de miscare tinde spre zero, desi interpretari sunt felurite.

De aici foarte multa incrincenare, aroganta, curaj nebunesc, spirit de sacrificiu si lipsa de flexibilitate, dar si o anumita onoare si demnitate pe care noi nu o intelegem, o atitudine de genul „totul sau nimic”, in care incap putine nuante si putine iertari. In orice caz, musulmanii, sub o forma sau alta, nu vor ierta niciodata Occidentul nici macar pentru faptul ca exista. Iar umma musulmana aduna acum circa 1,5 miliarde de suflete…


Primaria municipiului Iasi si-a aprobat la inceputul anului un buget de 895 milioane lei, umflat ca in fiecare an cu citeva sute de milioane. Dupa executia raportata recent la 6 luni insa, sunt sanse ca anul acesta sa fie batute toate recordurile de cabotinism. Daca la „Sectiunea de functionare”, cuprinzind 381 milioane lei (salarii, materiale, utilitati), executia e destul de echilibrata, la „Sectiunea pentru dezvoltare” (investitii) e prapad.

Aici s-au prevazut pompos venituri de 514 milioane lei pe an si 242,6 milioane lei pe semestrul I. De incasat, s-au incasat insa doar 22% fata de prevederile anuale si 46,5% fata de cele semestriale. Din fonduri europene de pilda, mult trimbitate in promisiuni, s-au incasat doar 20% din prevederile anuale si 38,8% din cele semestriale. Principala cauza: intirzierile inregistrate in realizarea proiectelor. Sumele ramase necheltuite din anii precedenti (20,9 milioane lei) au ramas in continuare neatinse.

La cheltuieli insa, unde suma prevazuta pentru dezvoltare este de 539,3 milioane lei, realizarile sunt catastrofale: doar 7,3% fata de bugetul anual si 14,8% fata de cel semestrial. Pe capitole, la „Transporturi”, unde situatia este atit de grea, s-au cheltuit doar 9,9% din prevederile perioadei, la „Combustibil si energie” – 4,6%, „Protectia mediului” – 0%, „Asigurari si asistenta sociala” – 11%, „Cultura, recreere, religie” – 0,6%, „Sanatate” – 0%, „Invatamint” -18% etc.

Mai dezastruos inca mi se pare faptul ca din creditele interne contractate pentru dezvoltare, de 56,6 milioane lei, s-au cheltuit doar 23%. Or, se stie ca pentru sumele puse la dispozitie de banci si necheltuite se platesc comisioane suplimentare. Iarasi, pe capitole realizarile pe 6 luni in cheltuirea acestor credite sunt de 0% la „Asigurari si asistenta sociala”, 4,5% la „Locuinte, servicii si dezvoltare publica”, 12,9% la „Transporturi” s.a.m.d. Se vede treaba ca Iasul nu mai are saraci, nu mai are nevoie de locuinte, de transport public etc.

Nici institutiile din subordinea Primariei nu stau mai bine la acest capitol, veniturile lor incasate pe 6 luni pentru dezvoltare variind intre 0% si 28,7%. La rindul lor, cheltuielile realizate variaza intre 0% si 54,1% din prevederile perioadei.

Ce demonstreaza aceste „realizari”. Intii faptul ca primaria s-a aruncat deodata in foarte multe proiecte de investitii, cu surse de finantare multiple (resurse proprii, resurse guvernamentale, credite, fonduri europene), dar nu reuseste sa tina pasul, respectiv sa mentina un acord intre graficele de executie si cele de finantare, ca sta prost in materie de pregatire a investitiilor, de la documentatia tehnico-economica si pina la contractare si monitorizare lucrari, ca are, in domeniul tehnic si urbanistic in special, o echipa extrem de slaba si a carei coordonare este extrem de deficitara, ca sa nu spun incompetenta, pina la nivelul cel mai inalt.

E usor sa faci un buget umflat, de ochii lumii. Dar sa nu cheltui aproape 400 milioane lei din el, adica aproximativ 40%, cum estimam ca se va intimpla pina la sfirsitul anului, este foarte grav. Iar cind nerealizarile vizeaza zone sensibile din buget, cum sunt investitiile, creditele, fondurile europene s.a. atunci trebuie sa-ti pui intrebari existentiale, gen: „Ce caut eu in aceasta functie?” .

In aceste conditii si in acest ritm, orasul va sta inca ani grei in transee, pentru ca mai toate termenele sunt depasite, iar banii necheltuiti. Nu mai vorbesc despre eficienta economico-sociala a acestor lucrari, despre calitatea lor, despre risipa, despre sutele de milioane datorii, despre birocratie si coruptie, despre indepartarea oricarui investitor strain care s-ar incumeta pe aceste meleaguri, despre plecarea spre alte zari a cca 60.000 de ieseni datorita lipsei oricarei perspective aici, sau despre raminerea crasa in urma in raport cu alte orase de talia noastra.

Schimbarile trebuie sa fie radicale si rapide, altfel bataia de joc de la RATP, CET, b-dul Stefan cel Mare si Sfint, Ciric, etc. se va multiplica, slutind si saracind un oras alta data frumos. Vrea cineva sa bage intreg orasul in insolventa ?


Au inflorit salcimii japonezi. Ura! Ura! Ura! Asa-zisele flori sunt niste piticanii inodore, incolore si insipide insirate pe cite un soi de fir vegetal. Tot bulevardul e plin de lipsa lor de miros. Par artificiali cu totul, ca si intreaga zona in care au fost insirati.

Mustele zboara vesele din floare in floare, iar seara, ah seara!, tintarii le iau locul, atunci cind pleaca anticarii loviti in cap de soarele neindurator pe caldarimul incins, la ora cind nu mai iese nimeni la promenada, in faptul serii si vezi doar ici-colo cite un cersetor, cite un ratacit…

Asta in putinele sfirsituri de saptamina cind nu e spectacol urmat de focuri de artificii, caci in rest se dezlantuie trupe de trupe si solisti de fite sa darime Palatul nu alta cu vibratiile lor nepotolite. Ce sa-i faci? E sarcina sa devenim capitala culturala europeana, iar orasul trebuie sa dea impresia ca e viu.

Si ce loc mai bun pentru aceste show-uri tunatoare, de se ascund adinc in chilii clericii de prin imprejurimi si pentru aceste grandioase artificii ce sparie ciinii comunitari, decit in fata subredului Palat? Ce locatie mai potrivita? Fanii innebuniti fug de la sujba de vecernie de la Trei Ierarhi si racnesc aici sa li se para cool. Banii se duc la Primarie…

Am fost simbata si la Ciric, locul unde se taie mai multi copaci. Parcarea de sus era goala, la restaurante doua-trei perechi de indragostiti ai codrului, la plaja nimeni (e drept ca era innorat), pe la chioscurile alea noi, tip jungla, – doi-trei cirnatari, mizerie doldora, iar cit priveste terenul de golf sau pista de biciclete poti cel mult sa rizi cu pofta.

Dar cel mai mult mi-a placut telefericul. Au taiat copacii pe o coscogeamitea creasta inalta de vreo 15 metri ca sa monteze ceea ce pare a fi o jumatate de teleferic schiop calare pe o jumatate de idee de proiect, care nu avea desigur nici un client, dar mi s-a spus ca se poate plimba o suta de metri dus, alta intors. Un fel de „huta-huta”. Mareata ctitorie. Traiasca Europa! Totul era foarte cool-tural.

La Festivalul Educatiei insa s-au intimplat citeva lucruri bune, au fost prezenti citiva oameni educati, pacat ca prezenta universitatilor, chiar inainte de admitere, a fost foarte palida. Iar un astfel de festival fara universitati e ca o ploaie de vara fara ploaie.

Au tunat si fulgerat insa, pe scene mai mult sau mai putin improvizate, fel de fel de artisti, conferentiari seriosi si organizatori harnici ca mustele de pe florile salcimilor japonezi. Am avut sentimentul ca in oras se intimpla ceva, ceea ce poate fi un bun inceput, dar nu ne poate garanta statutul dorit pentru 2021, poate pentru 2051, dac-o mai ramine dl. primar actual, far’ de care nu rasare nici o floare. Un singur lucru nu mi-a placut intrutotul: denumirea si caracterul de festival. Educatia, dupa stiinta mea inseamna ceva mai grav, mai serios, care nu se trateaza la bilci, la festival, ca opusul ei.

Intreg orasul e in sarbatoare, caci salcimii au inflorit taman cind Primaria a implinit 60 de milioane de lei dobinda la creditele contractate si risipite cu voiosie si cind echipa de fotbal, retrogradata cu mult talent inca de la inceperea campionatului trecut, s-a intarit cu finlandezul Petrescu.

Viitorii studenti veniti la inscriere atrasi de Festivalul Educatiei se lasa prinsi si ei in acest fluviu imbatator de fericire cu nuante de extaz si-si chiama prietenii dinspre alte centre universitare, de nici nu stiu cum o sa se descurce acestea fara studenti. Vedeti ce efecte propagate poate avea o simpla floare de salcim inflorita la timp (ei infloresc dupa calendarul japonez)?

Si ce frumos arata bulevardul! Darapanaturile din zona se vad mult mai bine, e un peisaj selenar, vorba aceea: „Un pas mic pentru om, dar mare pentru omenire”. Au mai ramas si vreo doi pictori, doua fete vesele au incercat sa joace sotron pe caldarim si una si-a rupt glezna.

In mare sarbatoare sunt si cei de la RATP, care implinesc 15 ani de cind n-au mai primit subventii de la primarie si se pregatesc sa moara frumos. Prohodul este deja compus, soborul de preoti si diaconi este pregatit, s-au luat si masurile la cosciuge, bocitoarele, pomenile, totulconform traditiei. Am inteles ca se va naste un june prim transportator (tot un fel de „transformator”), cam odata cu noul mostenitor al mostenitorului mostenitorului coroanei britanice. Dar daca acolo se stie deci cine e in spatele sau, la noi misterul e total. Ce se va intimpla de pilda cu patrimoniul RATP? Ce se va intimpla cu salariatii? Cui ii pasa?

Imbucurator e si faptul ca primaria a inceput sa inoveze: deocamdata blocuri cu ferestrele zidite, miine-poimiine tramvaie fara sine (eventual prin furtul sinelor), incalzirea prin tevi verticale, ce leaga apartamentele, dar prin care nu mai trece nici umbra de agent termic, salcimi ai caror flori alunga albinele, credite pentru asfaltari ciuruite si multe altele de-am putea organiza usor si un Festival al Inovatiei Inutile (FII).

Pe calea culturii europene, propunem si un Festival al Infloritilor Salcimi japonezi (FIS, sau Marele FIS), care sa includa ritualul servirii ceaiului, concursuri de ikebane, lupte de sumo, cursuri si concursuri  de gheise, de bushido, de politete, de feng shui, de rezistenta la furturi s.a. Sa ne bucuram asadar: au innebunit salcimii japonezi… si voi vreti sa fiu cuminte?


Preambul : Aceasta incercare de analiza a fost destinata dezbaterii interne din Universitate. De aceea am si propus-o colegilor mei prin reteaua uaic.

Din pacate, m-am trezit foarte repede cu atacuri la persoana in locul dezbaterii argumentate, chiar de la cel mai inalt nivel al conducerii care, desi nu a citit textul, confundind institutia cu propria persoana, a aplicat imediat remanentul principiu comunist «Cine nu e cu noi e impotriva noastra».

Am inteles astfel ca nu sunt loial. Vin si intreb : Cine e mai loial Universitatii, cel care a administrat-o astfel incit a creat un deficit bugetar urias, sau cel care incearca sa identifice niste cauze si niste solutii de iesire din impas. Am inteles ca trebuie sa-mi fie rusine ca am doctoranzi (no comment) etc.

Ca urmare, am decis sa fac publica analiza, pentru ca fiecare sa poata aprecia daca am dreptate sau gresesc si mai ales ce anume trebuie indreptat pentru a nu se intra intr-un carusel periculos.

Cind renunti la principii pentru bani, pierzi si banii, si principiile.

Presa titreaza pe prima pagina: «Universitatea in colaps?», preluind diverse luari critice de pozitie, demisii etc, iar reprezentantii Universitatii neaga cu jumatate de gura, recunoscind doar o «stare critica». In interior, tot mai multi vorbesc, invingindu-si frica.

Care este adevarul? Adevarul este ca Universitatea a avut bani, multi bani, iar acum are datorii si deficite, multe. Intrebarea logica este: unde au disparut banii? Sa incercam sa raspundem, potrivit informatiilor pe care le avem si cu cea mai buna credinta, in interesul comunitatii noastre academice.

Problemele Universitatii au inceput sa apara inca de la sfirsitul mandatului fostului rector. Desi economist, acesta nu stia, se pare, ca e bine, in actul managerial, sa iei masuri anticiclice, adica atunci cind lucrurile merg bine si banii se aduna sa economisesti, pentru ca atunci cind treaba incepe sa se strice, sa scoti rezervele si sa stopezi caderea luind, desigur si alte masuri specifice.

Or, nu s-a procedat astfel. Convinsa ca a intrat intr-un paradis economic, vechea conducere a cheltuit cu asupra de masura si inca pe lucruri total dispensabile, cum ar fi balonul cu gaz, de explorator, fresca lui Balasa din Aula, leii turnati la intrare si multe altele. Tot atunci a aparut si apetitul imobiliar.

Cineva si-a imaginat ca poate conduce Universitatea si din Parlament, astfel incit si-a impus vointa in Senat si privind continuatorii, prorectorii raminind cam aceiasi. Numai ca noul rector avea o viziune, obiective in parte diferite si un alt stil.

Apoi, legile s-au schimbat, s-au schimbat si unele persoane, s-a introdus separarea puterilor intre legislativ si executiv, s-au schimbat ministri, a venit criza, societatea romaneasca a cunoscut bulversari majore, in primul rand o scadere dramatica a natalitatii, inceputa inca din 1990 si o crestere asemeni a numarului de emigranti, dar si de tineri cu posibilitati de a studia afara sau la alte universitati din tara, a scazut numarul de studenti, s-au redus finantarile etc.

In noul peisaj, sa vedem care par sa fi fost noile erori:

In primul rind, s-au cumparat, inchiriat, construit etc. cladiri dispensabile la vreme de criza, care si acum stau, in parte, neutilizate. Cea mai cunoscuta este cea de la Romtelecom, inchiriata si apoi cumparata la sume care nu sunt deloc de ici de colea, chiar daca, sau cu atit mai mult cu cit a fost implicat si un proiect european.

Desi situatia Universitatii nu mai era deloc cea din vremea cind se turnau lei la intrare si se picta fresca din Aula, se pare ca tentatia (sau obisnuinta?) celor de la patrimoniu a fost prea mare si astfel s-au dus fonduri importante, intr-o perioada cind era mai mult decit oricind nevoie de ele. Stiti cum se spune: sa nu ai incredere in greci nici atunci cind iti fac daruri! Managementul are o caracteristica de baza : el trebuie sa fie si preventiv.

In al doilea rind, s-a dorit, si in parte s-a si reusit, transformarea Universitatii din institutie de invatamint superior in institutie de cercetare. In aprecierea unui profesor, acum, activitatea de cercetare o depaseste pe cea didactica.

Or, studentii, multi-putini, sunt oameni, sunt niste suflete care asteapta educatie pentru ceea ce vor face in viata. Nu poti sa-i parasesti sau sa-i neglijezi pentru a realiza mai intii proiecte de cercetare. Sau poti, dar costurile de oportunitate sunt imense.

Ei bine, s-a investit mult in cercetare, s-a cumparat, la facultatile tehnice, tehnologie tinara si costisitoare, dar oricum uzata moral fata de ce e in marile universitati, unde mai stim ca cercetarea se desfasoara, in parte, – cea aplicativa mai cu seama – pe baza de contracte cu mediul de afaceri sau administrativ, ceea ce inseamna ca aproape se autofinanteaza.

Revenind acasa, s-au avansat bani pe proiecte europene, care nu se mai recupereaza cu anii, daca se mai recupereaza. S-au fortat usile excelentei in competitia instituita cu celelalte universitati mari din tara, uitindu-se ca orice excelenta se plateste cu o insuficienta. S-a mai omis si faptul ca investitia in cercetare este, in primul rind, o investitie in educatie, in formarea de cercetatori.

Nu poti sa platesti anual licenta dolofana pentru platforme digitale si apoi sa te intrebi la ce-ar putea folosi, mimind utilizarea lor. Sau poti, dar cu costuri mari, mai ales in vreme de criza.

In al treilea rind, finantarea «de baza» de la Minister, a venit mai mereu cu intirziere, alocatia bugetara pe student s-a redus progresiv, de multe ori trebuind suplinita cu fonduri proprii. Care fonduri proprii au scazut si ele ca urmare a reducerii numarului de studenti cu taxa, in ciuda maririi acestora din urma.

Si asa, din principal deponent la banci, Universitatea a devenit debitor. Noroc ca are ce ipoteca, dintr-un patrimoniu in care s-a investit mult de-a lungul generatiilor. Pe de alta parte, nu ne putem compara, ca arie de selectie, ca si potrivit multor altor criterii, cu Bucurestiul si cu Clujul.

E bine cred, sa ne eliberam o vreme de obsesiile acestor clasamente, sa investim in resursa umana, sa ne refacem credibilitatea, sa ne intindem cit ne e plapuma, sa ne organizam mai bine, sa muncim mai cu folos si sa revenim in mod natural in topuri acolo unde ne este locul. Nu suntem ziar sa ne transformam in varianta on line, cum sugereaza unii. Profesorul nu va putea fi niciodata anomizat sau inlocuit de un robot.

In al patrulea rind, un deficit important s-a creat prin presuspendarea unor fonduri structurale ale Uniunii Europene, in special POS DRU si POS CCE, unde Universitatea avea majoritatea granturilor, dupa ce avansase sume importante si neinlocuirea lor cu plati de la bugetul national. De aici si intirzierile mari in plata burselor postdoctorale.

Poate mai multa transparenta si oferirea informatiilor necesare ar fi fost binevenita din partea Universitatii. Comunicarea a fost insa foarte slaba, dezbaterea nu a existat, adevarul a fost inlocuit cu lozinci, instalindu-se un soi de secretomanie, de teama presei sau a rating-ului. in felul acesta, lucrurile s-au agravat treptat, ajungindu-se intr-adevar intr-o situatie critica.

In al cincilea rind, in Universitate, pe fondul unei lipse de autoritate, s-au format tot felul de centre de interese, care se hranesc din banul public. A devenit o moda, de pilda, ca in echipele de proiecte, pe linga personalul de baza, sa fie cooptate persoane din conducerea administrativa, sau din cea academica, tot felul de sefi si sefuleti care nu fac decit sa fie amabili, amabilitate pentru care sunt platiti consistent, ceea ce afecteaza desigur eficienta proiectelor.

S-a ajuns astfel chiar la incrucisari de plati intre proiecte, de persoane, gestiuni etc. E ca o plasa plina de noduri gordiene pe care nu le taie nimeni, nici macar nu le controleaza. Lucrurile sunt cunoscute, dar toata lumea tace, in deserviciul institutiei si al finantarilor.

In al saselea rind, s-au facut foarte multe deplasari, in locuri dintre cele mai exotice, delegatii peste delegatii, fara ca Universitatea sa cistige ceva efectiv si concret din acestea, cu putine exceptii. Adaugati si un aparat supradimensionat, plin de pile si interese personale, ghisafturile de la camine si cantine si avem deja o imagine pe ce s-au dus banii. Plus serbarea de doua luni, cu cheltuielile insotitoare, de la implinirea a 15o de ani, unde se impunea mult mai multa decenta.

In al saptelea rind, parlamentarii si, in general, politicienii de Iasi nu au facut aproape nimic pentru Universitate. Cu doua-trei exceptii in 23 de ani, nu am avut nici reprezentare la nivelul Ministerului, cum a avut Clujul, nu am stiut sa facem lobby-ul necesar.

Universitatea a trait mai curind izolata de mediul politic, de mediul de afaceri si de cel administrativ, de unde, prin parteneriate de tot felul, ar fi putut beneficia de multe oportunitati. De asemenea, baza tehnico-materiala a Universitatii a fost subvalorificata, ca sa ne exprimam eufemistic.

Desigur, situatia e grea peste tot, dar universitatile cu care ne place sa ne comparam stau mult mai bine. Deci, unde sa se fi gresit ? Cred ca viziunea manageriala din ultimii ani a dat dovada de prea mult idealism si generozitate, indepartare de realitate, prioritatile nu au fost, de multe ori, considerate in mod corect, previziunile au fost eronate sau n-au existat, efectele crizei au fost minimalizate, oportunitatile au fost slab valorificate, eficienta cheltuielilor scazuta, conducerea administrativa a confundat institutia, codul moral nu a fost respectat, obedienta a dat in clocot, birocratia ne sufoca, ordinea si dreptatea sunt vorbe in vint s.a.m.d. Evidentiind cauzele se pot asuma responsabilitatile si identifica solutiile. Cu cit mai repede, cu atit mai bine.

La urma urmelor, e vorba despre una dintre cele mai importante institutii publice din tara si e normal sa fim cu totii interesati.

Tiberiu Brailean

P.S. Cum s-a vazut, sunt si cauze obiective si subiective, unele interne, altele externe. Desi managementul unei organizatii este intotdeauna responsabil, direct sau indirect, de problemele acesteia, cred in continuare ca dezbaterea nu trebuie sa fie una personalizata, ci una de idei, cred in libertatea de opinie si nu in opacitate institutionala, cred ca mai multi oameni gindesc mai bine si ca solutiile pot reiesi numai din dialog si nu stau in bagheta magica a nimanui.

Eu ma pricep mai putin, dar sunt in universitate si in sistemul nostru institutional oameni mai destepti ca mine care pot, fara teama si fara obedienta, dar cu respect si eleganta, cu mai multe date, sa ne ofere solutii, de care conducerea ar trebui – cred – sa tina seama. stiu ca ea are o viziune asupra managementului academic foarte bine articulata si documentata. Problema e ca realitatea pare ca se incapatineaza sa nu i se supuna.